Pasi usori pe asfaltul rece. Aceiasi tenisi rupti de vreme. Sunt tenisii ei preferati, ii amintesc de copilarie. E inca un copil... nu are decat 14 ani, dar nimeni nu-i da mai putin de 16. E inca un copil, dar unul maturizat inainte de termen.
E in acelasi parc mutilat de trecerea timpului; aceleasi leagane multicolore in care si-a sadit nenumarate zambete; acelasi tobogan in care ii placea sa se dea cu tatal ei... Da, ele sunt inca acolo, dar copilaria ei unde este? A fugit de ea...
Sau poate ca ea a lasat-o in urma. Ar da orice sa reinvie acele clipe cand nu cunostea ura, dezamagirea, pirderea... cand nu stia decat sa rada, sa planga si sa ceara. Nimic mai mult. Stia ca era enervanta, dar stia ca asta o facea sa fie iubita. Si-a enervat bunicii, parintii... dar ei inca o iubesc.
Isi aminteste fiecare amanunt de atunci...
Vata de zahar, inghetata, accidentele..cati blugi a rupt in acele pietre slefuite de ploi... cate semne i-au lasat bordurile parcului... dar nu e suparata pe ele, era doar vina ei, vina nebuniei din ea.
Ii placea sa-i enerveze tatal si nu vroia sa plece niciodata din parc. Nu avea prieteni, nu-l avea decat pe el, era cel mai bun prieten al ei si nu avea nevoie de nimeni altcineva. Cel mai mult ii placea sa se joace cu mingea impreuna cu el... si cat il mai iubea atunci cand o lua in brate si o dojenea cand scapa mingea peste gard, atunci cand nu era atenta si cadea, sau atunci cand spargea ceva... Nu era suparat pe ea, ii era doar frica sa nu pateasca ceva.
...
Si erau zile in care nu avea chef sa iasa din casa. Atunci nu facea altceva decat sa se joace cu tatal ei Mario, Tetris... chiar si fotbal... si el comenta fiecare meci si o lasa mereu sa castige si ea il iubea atat de mult... era perfect, era tatal ei perfect, pe care nu si l-ar fi putut imagina niciodata altfel.
Si cel mai mult ii placea sa iasa seara cu el... si vorbeau, vorbeau incontinuu, se pierdea pe cararile hipodromului si ei i se facea frica si il apuca strans de mana, iar acesta o aducea mereu acasa... Ii placea sa creada ca el stie totul... si chiar stia. Pentru ea, atunci, chiar stia.
Ura sa doarma singura. A dormit cu mama ei pana la varsta de 8 ani. Nu ii era frica de intuneric, ci de singuratate. Nu ii placea sa doarma singura. Poate ca aici a gresit cel mai mult...
Isi iubea mama pentru ca, atunci cand venea de afara ranita nu ii spunea nimic, nu o certa pentru nebunia ei, ci doar o saruta si o strangea in brate, lucru care o facea sa se simta speciala.
Nu a invatat sa mearga cu bicicleta, pur si simplu nu a putut. Ii era frica. Oricat a insistat tatal ei sa invete, ea nu a vrut...si a lasat-o balta.
Apoi a inceput sa se ataseze de alte persoane, ce e drept, mai mari decat ea. Le ura. Si totusi statea cu ele. Le ura pentru ca era diferita de ele, iar ele vroiau sa o schimbe. Au ranit-o enorm, si fizic si psihic. A fost bataia lor de joc timp de 3 ani... si acum regreta.
Iar apoi, a aflat ce inseamna prietenia. Nu injuraturi, nicotina, bautura si apa.
Inseamna nebunie, fericire. Ii datoreaza prietenei ei totul pentru ca a scos la iveala ce era mai bun in ea, a cunoscut persoana de care avea nevoie. A schimbat-o enorm, dar intr-un fel in care ei ii placea. Si inca mai sunt prietene. De 2 ani si ceva. Si nu vor sa se desparta, fiindca nu exista nimic sa le desparta. Si nu numai de ea, ci si de celelalte prietene ale ei. Le iubeste pe toate la fel, doar ca ei ii datoareaza mult mai mult.
Si de curand a aparut el. A distrus-o si era pe cale sa-si piarda vechile prietene, de care oricum nu prea ii pasa fiindca nici lor nu le pasa de ea. Dar le este recunoscatoare pentru ca i-a salvat relatia cu cele mai bune prietene.
Cat despre tatal ei... Se vad de 10 ori pe zi. De-abia daca-si vorbesc. Il iubeste la fel de mult, si el pe ea... Insa ceva s-a schimbat... in el, in ea... poate ca in amandoi...
In linii mari, totul e OK. S-a obisnuit cu rutina, cu sentimentele ei, cu viata ei, cu ura si indiferenta celor din jur. Dar sunt clipe in care vrea sa reinvie totul.. si sa schimbe lumea dupa bunul ei plac.
Da, imi e dor de copilarie. Imi e dor de perioada aia in care iesirile in parc, desenele animate, bananele, mingiile multicolore si jocurile pe televizor insemnau totul, iar in centrul lor era el. Imi e dor de el, de cel de atunci... si as face orice sa-l aduc inapoi... Dar oare mai pot..?
